1 nov. 2009

Parteneri la trafic (V)

Nimeni nu alege familia în care se naşte, copilăreşte şi se maturizează. Unii spun că ţine de hazard, alţii că e vorba de predestinare iar cei mai pioşi spun că e voia divinităţii. Care e adevărata explicaţie, sincer, nu ştiu. Ceea ce ştiu însa este că, indiferent de familia pe are o ai, pentru a fi un om fericit şi împlinit cu adevărat ai nevoie de prieteni.
Iar spre deosebire de familie, prietenii ţi-i alegi. Dintre vecini, dintre colegii de şcoală, dintre colegii de facultate, dintre cei de la servici sau pur şi simplu dintre cei pe care, la un moment sau altul în viaţa ta, îi întâlneşti şi îi simţi aproape de tine. Ei îţi umplu viaţa, sunt lângă tine când plângi sau când te bucuri, când familia e departe, când disperarea te cuprinde, când nebunia îţi bate la uşă, când fericirea te înaripează sau când deciziile te copleşesc.
Inevitabil din multitudinea amiciţiilor legate într-o viaţă unele se pierd. Fără îndoială ajungi să faci categorii în care îi incluzi pe cei cu care intri în contact. Cu siguranţă cei pe care îi poţi suna oricând, fără teama de a te lovi de un refuz, sunt puţini.
Dacă nu i-aş fi întâlnit pe Iordan, Luiza, Adina, Ruxi, Mihaela, Oana, Luca, Cristi, Florin, Dani, Cipri, Otilia, Diana, Dragos, Sorin, Ovidiu, Alice, Rareş aş fi fost mult mai sărac sentimental, mai lipsit de umanitate, mai singur. Iar singurătatea e cel mai mare duşman al încrederii în propriile forţe şi al speranţei într-o lume mai bună.
Deşi eram doar eu în maşina ce acum o cotea spre Ungheni - ocolind oraşul de unde SMURD-ul a plecat ca să salveze ţara - şimţeam că merg alături de mine toate clipele în care am trăit prietenia adevărată.
"Unu mai muncitoresc" în 2004. Petrecusem 3 zile de vis la Salard. Focuri de tabara, grătare, beţii şi pasărea colibri (singurul CD pe care nu-l uitasem la Mureş). Eram vreo 10, ce debordam de atâta tinereţe. Ne urcasem într-un personal plin ochi şi stăteam pe bagaje între vagoane. Mâncam pâine cu parizer şi treceam o sticlă de tanita şi una de vin din mână în mână. Niciunul nu mai avea voce, dar toţi cântam. Eu dădeam tonul - excursiile si taberele din copilarie mă transformaseră într-un mare amator de cântece de voie bună - "Mă duseeeeeeiiiii, da mă dusei să trec la Oooolllltt....... şi se porneau cu toţii. Parcă şi trenul călca pe şine în ritmul nostru, vagoanele ţinându-ne isonul.
Simţeam că se poate. Că viaţa asta merită. Că noi o vom dovedi. Râdeam. Cipri - miserupist - îşi tachina blonda, Dani - calm - pupa o sticla, eu - plin de mine - glumeam porcos, urlam din toţi rărunchii şi credeam că timpul nu va mai trece peste noi...
Un greier, pe post de detector, mă anunţa că băieţi buni plimbă un radar. Treceam de Recea.

Un comentariu:

  1. Doamne tineri mai eram
    Cand fugeam din Rai pe geam
    Sa furam cirese sfânt
    Dintr-un colt de Iad pagan
    Doamne tineri mai eram
    Si muscand din carnea lor
    Ne imbolnaveam de dor
    Doamne tineri mai eram

    Cum sa poti uita vreodata
    Si sa stergi din amintiri
    Varsta cea nevinovata
    Cu nebunele iubiri

    Te-nsoteste viata toata
    Ca lumina din priviri
    Varsta cea nevinovata
    Cu nebunele iubiri

    Poc

    RăspundețiȘtergere