22 feb. 2011

L-aţi văzut cumva pe Doru?

Semnalmente

Chip: ziua înger, noaptea demon;
Ochii: toţi lăcrimează în prezenta lui;
Constituţie: solidă de la distanţă, subţire în apropiere;
Mod de acţiune: poate lua înfăţişarea unei persoane dragi, încheagă aparent o relaţie de prietenie după care pleacă lăsând în urmă un vid;
Alte informaţii: unii au crescut cu el şi li se pare prietenos de aceea îi caută în permanenţă compania, de cele mai multe ori însă după vizita acestuia pot fi găsiţi vorbind singuri sau privind în zare minute în şir fără să clipească.
Moduri de combatere: Se pare că există şi cazuri în care disperaţi ca să scape de el unii recurg la un vechi ritual complex, în care se implică şi autorităţile şi clerul şi la care participă nenumăraţi prieteni şi rude. Aceştia consumă diverse licori, practică dansuri tradiţionale tematice, îngână în cor incantaţii şi urări străbune (cum ar fi "casă de piatră", cu referire la un edifciu solid unde cu siguranţă amăgitorul nu va mai putea pătrunde) câte 2-3 zile la rând.
Sunt însă şi practici care se aplică în cazurile extreme însă pentru acestea este nevoie de concentrare puternică, voinţă de fier şi câteva nopţi lungi cu unul sau doi exorcişti profesionişti cum ar fi bătrânul Jack, aprigul J.B, priceputul Johnny, necruţătoarea Finlandia, vraciul Ouzo sau exoticul Camino.

P.S: Dacă îl întâlniţi pe Doru nu vă panicaţi. Zâmbiţi frumos, trageţi aer în piept, închideţi ochii, număraţi până la cinci şi speraţi că trece pe lângă voi.

P.S 1: Dacă insistă să faceţi cunoştinţă şi cedaţi..... ţine-ţi-l cât mai mult la voi ! Eu v-am avertizat ! A fost şi pe la mine câţiva ani şi acum încă mă întâlnesc cu Jack...preventiv !



17 feb. 2011

Hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca... Si clopoţeii...

Deşi am abordat de cateva ori si pe aici subiecte politice, am evitat sa ma refer prea mult la ceea ce fac eu in prezent sau la "meandrele concrete" al politicii din Vălenii de Munte. Asta mai ales pentru că mulţi dintre aleşii locali mi-au fost fie profesori, fie au reprezentat o figură ce a lasat o impresie bună asupra mea în adolescenţă fie în ultimă instanţă din respect pentru ghioceii pe care îi au pe frunte nu am vrut sa îi pun într-o lumină nefavorabilă.
De când însă s-a pripăşit prin zona noastră un tânăr Agamiţă Dandanche, cu aere de mare politican, pare-se că injuriile au înlocuit dialogul politic iar oamenii pe care îi credeam respectabil s-au transformat subit în trepanaţi care repetă într-una piesele lui Gagamiţă. Ba mai mult având impresia de fini intelectuali şi analişti se mai dau în stambă şi cu o foaie volantă în care îşi aştern minuţios abjecţiile, pledând în apărători ai interesului cetăţenilor şi buni cunăscători ai problemelor oraşului. Asta în condiţiile în care redactorul îşi face veacul oriunde în alte zone ale ţării numai aici nu, iar deputatul ne vizitează 2 ore pe săptămână.
De aceea spun BASTA !
De acum voi publica lunar rezultatele dezbaterilor şi votului din Consiliul Local Vălenii de Munte, voi menţiona cu nume, prenume şi apartenenţă politică pe toţi cei care în public se declară promotori ai intereselor vălenarilor, dar în momentele de decizie administrativă se opun oricărui proiect de dezvoltare, fără motiv şi fără a oferi o soluţie alternativă.
Şi noi (şi prin asta spun vădit NOI cei de la PSD Vălenii de Munte) ştim să jucăm şi pe terenul ăsta, diferenţa este că noi întotdeauna am venit în Consiliul Local cu propuneri viabile pe care le-am supus dezbaterii şi asupra cărora am făcut corecţiile necesare atunci când ceilalţi au avut o critică pertinentă şi constructivă.
Dacă cineva a mizat până acum pe lipsa de reactie a generaţiilor mai tinere, ei bine lucrurile s-au schimbat. Suntem domni cu domnii, şi atât. Aşa cum am mai spus, e momentul să dăm dovadă de mai mult curaj şi e momentul să spunem un NU hotărât ticăloşiilor şi incompetenţei portocalii, e momentul să demonstrăm că se poate face politică şi altfel chiar şi la Vălenii de Munte. Suntem destul de mulţi tineri în oraşul lui Iorga capabili să vedem că dreptul la o viaţă decentă ne-a fost pus în pericol de pupin-băsişti şi capabili să recţionăm pe toate căile pentru a nu renunţa la ceea ce s-a câştigat cu sângele altor tineri în 1989 . Şi ghiciţi ce, nu avem nimic de pierdut !
Acum să vă spun despre şedinţa Consiliului Local de ieri, când pentru a treia dată, consecutiv, primarul Oraşului Vălenii de Munte a venit în faţa consilierilor cu un proiect de hotărâre privind construcţia unei săli de sport la Şcoala de Arte şi Meserii Gh. Pănculescu şi un studiu de fezabilitate privind construcţia unei toalete publice subterane în centrul oraşului. (De menţionat că vechea sală a şcolii sus amintite stă să cadă pe elevi, accesul fiind interzis deja în incinta acesteia şi faptul că în centrul oraşului nu există nicio toaletă publică decentă).
Am fi zis că vor trece cu uşurinţă aceste două proiecte, de interes local. Pentru primul dintre ele fiind nevoie de o majoritate calificată (12 voturi din totalul de 17). Eh iată că domnii: Coman Vasile (cadru didactic, director adjunct la Col. Naţ. N. Iorga şi consilier PDL), Piscan Ion (consilier PDL), Berteanu Traian (consilier PDL), Miu Eugen (consilier PDL), Neagu Ştefan (consilier PDL) şi Stoian Dan (domn cu ochii albaştrii şi consilier PNDC) au spus NU, ca atare proiectul care oferea posibilitatea efecutării în condiţii de siguranţă a unor ore de educaţie fizică a fost respins !
Poate vă întrebaţi DE CE ? Şi noi ne-am întrebat însă singurul răspuns pe care l-am primit, pe lângă o inocentă ridicare din umeri, a fost un fel de "nu comentăm, negociaţi cu superiorii nostri politici", adică revenim la Gagamiţă Dandanache, având origini în comuna Ciorani, localnic al Mun. Ploieşti, navetist de Bucureşti, traseist politic şi mereu dornic să ne spună cum să ne administrăm noi treburile la Văleni, doar ca să vedem că poate ! Drăguţ nu ?