Senin de August...

In frumusețea și naivitatea sa neamul românesc pare a fi un copil care refuză parcă să crească, ignoră mediul ostil în care trăiește și umblă bezmetic după o gâscă de aur ce-l fascinează. 

Au venit unii cu o gâscă portocalie in 2004, era orbitoare, sublimă și a fost imediat adoptată. Prin 2008 deși ii mai pălise culoarea fiindcă era mânată cu măestrie de un ardelean „mic dar iscusit” a fost  mai departe tolerată. În 2009 gâsca slăbise, nu mai avea pene, ba mai mușcase și un copil de nas la un miting pe la Ploiești de-i crescuse un pixel mai albastru pe ochi. Într-un cuvânt era cam urâtă, dar domnule, ziceau românii, hăhăie așa de frumos că trebuie să o mai ținem un pic în brațe, măcare pentru divertisment. 

 Între timp prin Grecia, Spania, Italia, Franța și alte surori din stolul european, nemții dinamitau economiile. Prinzând cu coada ochiului copilul carpato-danubiano-pontic alergând idilic pe lângă drumul spre redresarea economică, frau Merkel l-a avertizat că e pe arătură și l-a băgat la regim. In 2012 gâsca s-a înverzit de tot de la atâta regim, micul ardelean s-a impiedicat, ungureanul s-a rostogolit și hăhăiala părea că a pălit în fața strigătelor de la -20 de grade din Piața Universității, copilul părea că vrea să iasă la liman chiar trecând prin apa tulbure. 

Deși vara e atât de cald, iulie atât de în concediu și Augustin Zăgrean atât de senin frumosul, inocentul, pașnicul și jucăușul popor s-a năvălit să-și caute salvarea trecând apele învolburate ale crizei economice peste qvorumul întins de CCR.  Dar surpiza anunțată  era că gâștele în robe purpurii pavaseră deja drumul cu dinamită. 

Și-acum ce ? am putea spune. Și-acum la fel ca in nuvela lui D.R. Popescu privim din aer, într-un zbor fatidic, un cer tot mai senin și albastru ca un tricou Lacoste intr-un garaj anost.     

L-aţi văzut cumva pe Doru?

Semnalmente

Chip: ziua înger, noaptea demon;
Ochii: toţi lăcrimează în prezenta lui;
Constituţie: solidă de la distanţă, subţire în apropiere;
Mod de acţiune: poate lua înfăţişarea unei persoane dragi, încheagă aparent o relaţie de prietenie după care pleacă lăsând în urmă un vid;
Alte informaţii: unii au crescut cu el şi li se pare prietenos de aceea îi caută în permanenţă compania, de cele mai multe ori însă după vizita acestuia pot fi găsiţi vorbind singuri sau privind în zare minute în şir fără să clipească.
Moduri de combatere: Se pare că există şi cazuri în care disperaţi ca să scape de el unii recurg la un vechi ritual complex, în care se implică şi autorităţile şi clerul şi la care participă nenumăraţi prieteni şi rude. Aceştia consumă diverse licori, practică dansuri tradiţionale tematice, îngână în cor incantaţii şi urări străbune (cum ar fi "casă de piatră", cu referire la un edifciu solid unde cu siguranţă amăgitorul nu va mai putea pătrunde) câte 2-3 zile la rând.
Sunt însă şi practici care se aplică în cazurile extreme însă pentru acestea este nevoie de concentrare puternică, voinţă de fier şi câteva nopţi lungi cu unul sau doi exorcişti profesionişti cum ar fi bătrânul Jack, aprigul J.B, priceputul Johnny, necruţătoarea Finlandia, vraciul Ouzo sau exoticul Camino.

P.S: Dacă îl întâlniţi pe Doru nu vă panicaţi. Zâmbiţi frumos, trageţi aer în piept, închideţi ochii, număraţi până la cinci şi speraţi că trece pe lângă voi.

P.S 1: Dacă insistă să faceţi cunoştinţă şi cedaţi..... ţine-ţi-l cât mai mult la voi ! Eu v-am avertizat ! A fost şi pe la mine câţiva ani şi acum încă mă întâlnesc cu Jack...preventiv !

Lacrimi şi suspine !!!

Eh dragii mei... nu am mai scris demult întrucât muza mea suferă de astenie. Dar astăzi, da astăzi a tresărit după ce și-a băut terapeuticul ceai de muşeţel menit să-i cauterizeze hemoragia de idei.
Mi se zbătuse ochiul drept încă de aseară, căci forţe supranaturale deja încercau să ma avertizeze de catastrofa ce va urma. Însă eu, ignorant, m-am lăsat scufundat într-o letargie totală, garnisită cu o nuvelă în limba lui Shakespeare.
Şi cum navigam eu aşa prin fiordurile unui text electronic, inevitabilul s-a produs. Un clinchet (aducea mult cu un clopot ce suna a moarte) îmi anunţă sosire unui e-mail de ultimă oră. Îngrozit deci, cum vă spuneam, cu mâna-mi tremurând pe şoricel, deschid căsuţa poştală. Eh şi ce-mi văzură ochii, Doamne Dumnezeule Mare: sublima, mirobolanta, excepţionala, talentata, profesionista ELENA BĂSESCU, domnule, şi-a dat demisia din PD-L! Şoc şi groază!!!
Gândindu-mă imediat la nenorocitul viitor pe care îl vor avea de-acum înainte tinerii politicieni fără vârful lor de lance, am lăcrimat. Blestemând toate trusturile şi tonomatele care au dus la o asemenea tragedie, am navigat totuşi pe site-ul unei televiziuni de ştiri. Momentul e cel puţin comparabil, ca dramatism, cu retragerea lui Stolo - reloaded - aşa că trebuia să mă informez.
Am descoperit astfel şi înregistrare declaraţiei junei al cărei viitor politic, atât de strălucit, cu siguranţă nu se va încheia aici.
Pe un ton sigur, cu o voce tremurândă, cerea tatălui să-i ierte căci nu ştiu ce fac. Ea se va sacrifica pentru binele partidului şi al Tatălui şi nu va mai candidat la europarlamentare ca membru PD-L. Ci singură singurică va urca pe Golgota Bruxelles-ului, va trece prin patimile celor 100.000 de semnături şi va înfrunta dificultăţile finaciare pentru că are ambiţ şi ţine la onoarea ei de familistă.
Unde s-a ajuns domnule dacă până şi celor mai buni dintre noi - tinerii aspiranţi politici - li se fac asemenea şicane şi nu li se recunoaşte valoarea şi succesurile pentru care au muncit atâta în ultimii 4 ani. În astfel de momente când văd graţioasele gazele sfâşiate fără milă de lei, suspin cu amar, îmi şterg faţa înecată în lacrimi şi strig: OOHHH Doamne cât de nedreaptă e legea junglei noastre !!!

Cu ochii larg închişi !

Speranţa şi schimbarea, două concepte cheie pentru orice electorat. Deziluzia şi stagnarea - surorile lor vitrege.
Spun asta sub auspiciile celui mai răsunător eveniment al acestui început de an. DA, mult mai răsunător decât tunurile israeliene, decât strigătele disperate ale copiilor palestinieni, decât scrâşnetul robinetelor ruseşti inchizându-se şi chiar decât vocile miilor de şomeri, victime ale capitalismului desuet. Începând de marţi 20 ianuarie 2009 Statele Unite ale Americii au un preşedinte de culoare.
Ceremonia de învestire a acestuia i-ar fi făcut pe Cezar, Carol cel Mare, Napoleon, Franz Josef, Hitler şi chiar Stalin să-şi muşte buzele de invidie. Peste 2 milioane de oameni au venit, de bună voie, să-l ovaţioneze pe Barack Hussein Obama. Acesta este noua imagine a SUA, ţară care vrea să ne arate încă odată că se poate – YES, WE CAN ! După ce au democratizat pe rând Afghanistanul şi Iraqul, au adus pacea în Orientul Mijlociu, au relansat economia mondială şi pentru siguranţa tuturor au lansat conceptul de monitorizare a tuturor convorbilor telefonice, Statele Unite dau lumii acum noul semi-zeu.
Societatea internaţională este extaziată. Numai câţiva cârcotaşi – recte Nicolas şi Silvio – privesc cu scepticism această investitură, dar asta numai pentru că din clubul select al Liderilor Bufoni nu va mai face parte şi George.
Sigur pentru orice specialist în marketing electoral ceea ce se întâmplă acum este o încântare. Totul este atât de bine aşezat, simbolistica este atât de puternică, liderul atât de convigător iar speech-ul – Dumnezeule speech-ul – este magnific. O maşină de propagandă perfectă pentru un public perfect.
E greu să nu iţi placă Obama. E întruchiparea speranţei şi a schimbării. Criza economică mondială şi ameninţarea tot mai convingătoare a epuizării resurselor pentru energia convenţională presează liderii să devină astfel de întruchipări. Iar noi, noi toţi duhnind a democraţie, nu încercăm să deschidem ochii, să scotem la iveală părţile putrede al sistemului şi ale economiei, să le cauterizăm sau după caz să le amputăm - cu tot cu vinovaţi - şi să găsim soluţii mai bune.
Noi ţinem ochii larg închişi, mâinile ridicate spre cer şi aşteptăm ca cineva să facă asta pentru noi. Să fac STATUL treaba asta. Şi STATUL să-l conducă cel care se vinde mai bine: ambalat cât mai frumos, pictat cu drapelul naţional, stampat cu timbrul părinţilor fondatori, parfumat cu sudoarea muncitorilor şi stropit cu sângele soldaţilor.
Ce contează că e un pachet gol, dar măcar arată bine !

Vulpea şi gânsacul ! - Morala (II)

Gânsacul de bucurie, a plecat ca să se scalde
Tocmai în Ţările Calde.
Iepurașu-n urma lui, prinse coama lupului
Şi ceru imperial: "Pe cumătra Secretar!"
Lupul puse iarăși botul şi execută-ntru totul.
De-aici mare supărare printre nobilele fiare,
Căci nicicând n-au conceput: iepure, vulpe şi lup,
Șezând la o masă-ngustă,
Savurând ficat de gâscă.
*********************
Dar îndată întors gânsacul adună în Crâng tot Sfatul:
Pe gibonul de Sector, pe şeful guzganilor,
Pe bufniţa cumpătată şi, fireşte, ursul tată !
Din formule statutare, judecata a venit:
Lupul fără drept de ghiare
Şi-întru totul jupuit !!!
*********************
MORALA:
De te faci frate cu Dracul,
Ca să nu te îneci,
Absolut inevitabil,
Puntea tot spre Iad o treci !!!

Vulpea şi gânsacul ! - fabulă cu repetiţie (I)

Demult, demult, tare demult
Se iscă gâlceavă-n crâng,
Iepurașul, tineţi minte,
Ajunsese Președinte
Şi-îşi puse, prieten fidel,
Papagalul Premier.
Iar Guvern, să te ții nene,
Doar din lupi şi din hiene.
La Cameră şi Senat,
O puicuță şi-un gânsac,
Fiindc-aşa a fost, vezi Doamne,
Votul printre lighioane !