In frumusețea și naivitatea sa neamul românesc pare a fi
un copil care refuză parcă să crească, ignoră mediul ostil în care trăiește și
umblă bezmetic după o gâscă de aur ce-l fascinează.
Au venit unii cu o gâscă portocalie
in 2004, era orbitoare, sublimă și a fost imediat adoptată. Prin 2008 deși ii
mai pălise culoarea fiindcă era mânată cu măestrie de un ardelean „mic dar
iscusit”
a fost mai departe tolerată. În 2009 gâsca slăbise, nu mai avea pene, ba mai
mușcase și un copil de nas la un miting pe la Ploiești de-i crescuse un pixel
mai albastru pe ochi. Într-un cuvânt era cam urâtă, dar domnule, ziceau
românii, hăhăie așa de frumos că trebuie să o mai ținem un pic în brațe, măcare
pentru divertisment.
Între
timp prin Grecia, Spania, Italia, Franța și alte surori din stolul european,
nemții dinamitau economiile. Prinzând cu coada ochiului copilul
carpato-danubiano-pontic alergând idilic pe lângă drumul spre redresarea
economică, frau Merkel l-a avertizat că e pe arătură și l-a băgat la regim. In
2012 gâsca s-a înverzit de tot de la atâta regim, micul ardelean s-a
impiedicat, ungureanul s-a rostogolit și hăhăiala părea că a pălit în fața
strigătelor de la -20 de grade din Piața Universității, copilul părea că vrea
să iasă la liman chiar trecând prin apa tulbure.
Deși
vara e atât de cald, iulie atât de în concediu și Augustin Zăgrean atât de senin frumosul, inocentul, pașnicul și
jucăușul popor s-a năvălit să-și caute salvarea trecând apele învolburate ale
crizei economice peste qvorumul întins de CCR.
Dar surpiza anunțată era că gâștele
în robe purpurii pavaseră deja drumul cu dinamită.
Și-acum
ce ? am putea spune. Și-acum la fel ca in nuvela lui D.R. Popescu privim din
aer, într-un zbor fatidic, un cer tot mai senin și albastru ca un tricou
Lacoste intr-un garaj anost.
