20 apr. 2011

Un moment de reflectie...

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de Lumină şi mă mântuieşte!


17 apr. 2011

When in Rome...

Demult, demult, tare demult, pe când dulcele şi amarul se împleteau într-o poveste cu final premeditat, doi tinerei visau să îmblânzească lumea. El lumea întreagă, ea lumea ei !

Dar fiindcă lumea aceasta prea multe feste le juca, într-o primăvară întârziată s-au hotărât să meargă acolo unde a început istoria.

Atunci zeul Vulcan gelos, vrăjit fiind de mrejele copilei, împroşcă cerurile cu nouri grei de cenuşă. Însă Fortuna, şireată zeiţă ce din copilărie îl tot amăgea pe junele nostru, de astă dată suflă un vânt de bun augur care-i purtă, pe ariplie unui vultur de oţel, tocmai în locul unde timpul dormea adânc între 7 coline.

El trăia un vis pe care nu-l visase, ea visa un trai pe care nu-l trăise !

Totuşi la pas porniră prin Cetate. La scaunul Sfântului Petru au mers întâi, să simtă binecuvântarea artelor. Din vârful domului şi-au eliberat oftatul şi au coborât spre Colosseum.

Ochii lui râdeau a dragoste şi îi căutau privirile pentru a-i împărtăşi minunea, ferestrele sufletului ei ţineau storurile trase pentru a-i ascunde taina unor neguri.

Printre ruine şi columne gustau cu nesaţ un gelato. S-au odihnit apoi pe „altarul patriei”, de unde au privit fascinaţi cum eternitatea, cu iz de expresso, se odihnea la picioarele lor. Dorinţe cântărite în cenţi i-au purtat mai departe, către fântâna minunată. El şi-a dorit...„pe ea acum şi pururea”, ea şi-a dorit...„să-şi poată dori cu-adevărat ceva”!

Florile i-au copleşit pe treptele spaniole, iar pizza în piaţa Navona le-a răsfăţat pofta de mâncare. Luminile strălucitoare de pe Via Corso le ispiteau portofelele, dar farmecul unei plimbări pe malul Tibrului mai tare i-a atras pe străduţele întortocheate. Pe-aici pe undeva răpiţi de-o intimă măsuţă, pus-au capăt evadării. Ea şi-a odihnit trandafirii în glastra de lângă lumânarea pâlpâind şi amândoi şi-au cufundat amarul în două pahare generoase, umplute cu licoarea roşie a dulcei uitări.

Între timp Vulcan şi Fortuna s-au războit făr de răgaz, ca-ntotdeauna ea fiind învingătoare. Astfel după trei zile de mângâieri în trecut, pe malul Dâmboviţei viitorul i-a lovit din plin, la prima oră a dimineţii.

In el ardea cu vâlvătaie speranţa, pe ea o mistuia mocnit incertitudinea !


P.S: ....do as the Romans do !


14 apr. 2011

Dreptul de a spune "NU" !

Tare, răspicat şi cu pumnul ridicat !

Ne-am câştigat acest drept cu ani în urmă prin sângele celor care au avut curajul să-şi pună viaţa gaj pentru ca urmaşii lor să trăiască într-o ţară liberă. Liberă de orice biruri externe (1877) unită şi puternică (1918) capabilă să gândească fără îngrădiri şi să spună ceea ce gândeşte fără teama de represalii (1989).

Ce facem noi astăzi? Cum alegem noi să le lăsăm această ţară fiilor şi nepoţilor noştri ? Nu avem dreptul de a nesocoti jertfele tinerilor din decembrie ’89, nu avem de ce să acceptăm fără nicio reacţie tot ceea ce un guvern (de orice culoare ar fi el) ne livrează. În vechile democraţii vest europene spiritul solidarităţii civice este unul bine dezvoltat şi se manifestă puternic, ori de câte ori drepturile şi libertăţile perene ale cetăţenilor, sunt puse în pericol de stăpânirile vremelnice.

Sigur nu trebuie să devenim un vulcan social sau să ne lăsam manipulaţi de diverşi purtători de mesaje din mass-media şi să reacţionăm virulent la fiecare tentativă de reformă. Însă atunci când constatăm că dialogul social este defectuos şi vocea noastră nu mai este ascultată de cei legitimaţi de popor, să guverneze pentru popor, lipsa de reacţie poate fi echivalentă cu încuviinţarea unor acte cu caracter anti-democratic.

Pasivitatea, individualismul, apatia, lipsa de informare corectă asupra „problemelor cetăţii” sunt cele care ar trebui să ne fie de fiecare dată răspunsurile la întrebarea „de ce criza nu se mai termină odată şi la noi?”. Nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi de niciun fel de „serviciu” şi de niciun ales, fie el local sau naţional atunci când avem ceva de spus.

După cum ştim democraţia este sistemul în care majoritatea decide, însă nu prin suprimarea minorităţii şi nici în detrimentul acesteia. Cu siguranţă este un sistem perfectibil, aşa cum spunea si marele om politic britanc Winston Churchill: "Democraţia este un sistem politic prost, cel mai bun, însă, dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum", însă în niciun caz nu este un sistem la care sa renunţăm indiferent cât de costisitor ne pare a fi pe termen scurt. Istoria României de după 1947 ne-a demonstrat că pe termen lung consecinţele renunţării la un regim democratic sunt dezastruoase.

Noi cu toţii alcătuim statul şi este dreptul nostru să cerem un sistem de educaţie mai bun, un sistem de sănătate eficient, echitate şi dreptate socială. Este dreptul nostru să spunem „NU” sărăciei, lipsei de respect, incompetenţei şi jafului din avutul public.

De aceea înainte de a învinui pe cineva pentru felul în care suntem guvernaţi ar trebui să ne întrebăm pe noi înşine: de câte ori ne-am „obosit” să mergem la vot, de câte ori ne-am informat asupra tururor opţiunilor înainte de a merge la vot sau de câte ori am avut curajul să protestăm alături de o categorie profesională atunci când drepturile acesteia i-au fost ştirbite ?

Închei prin a face apel la rememorarea cuvintelor lui Martin Nimoeller, un pastor protestant, iniţial susţinător al regimului nazist: “În Germania, au venit mai întâi să-i ridice pe comunişti şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram comunist. Apoi au venit după evrei şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram evreu. Apoi au venit dupa membrii de sindicat şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram membru în niciun sindicat. Apoi au venit după catolici şi nu am luat atitudine, pentru că eram protestant. Apoi au venit după mine, dar, în acel moment, nu mai rămăsese nimeni care să ia atitudine pentru mine”

6 mar. 2011

ELE - când mai bune, când mai rele !

Din prima clipă a vieţii noastre ne invadează existenţa. Ne strâng la pieptul lor, ne oferă dragoste, protecţie şi ajutor până la ultima lor suflare - le spunem mame. Ne iubesc pătimaş, ne dau aripi să zburăm spre stele, apoi ni le taie şi muşcăm puternic ţărâna - le spunem iubite sau soţii după caz.
Cei mai norocoşi dintre noi, dintr-o multitudine de ele reuşesc să o găsească pe EA şi să guste împreună bucăţi de fericire. Cei cu adevărat iscusiţi reuşesc să o şi păstreze până la final.
Alături de ele (fie că se cheamă Alina, Bianca, Cristina etc. ) învăţăm ABC-ul temporalităţii noastre pe aceast pământ.
Sigur în inima fiecăruia dintre noi mai arde şi câte o literă stacojie a acestui alfabet, fără de care însă nu am preţui suferinţa la adevărata ei valoare şi prietenia la reala ei însemnătate.
Nu de mult am întâlnit cel mai interesant M. din scurta mea existenţă. La birou fiind, lupta cu demnitate să ascundă doi ochi inundaţi de amintirile unei relaţii. Sincer eram uimit de cum reuşea suferinţa să înfrumuseţeze un chip deja angelic. Naturaleţea unor astfel de momente te face să crezi ca încă nu e totul pierdut.
Tuturor literelor alfabetului vieţii mele (şi mai şterse şi mai îngroşate) le doresc astăzi şi în fiecare zi clipe luminate, preţuire şi tăria necesară pentru a ne fii mereu mame, iubite, surori şi prietene !

1 mar. 2011

Martie

Primăvară în suflet şi în inimi, speranţă şi încredere vă doresc tuturor acelora fără de care zilele noastre nu ar avea culoare !

22 feb. 2011

L-aţi văzut cumva pe Doru?

Semnalmente

Chip: ziua înger, noaptea demon;
Ochii: toţi lăcrimează în prezenta lui;
Constituţie: solidă de la distanţă, subţire în apropiere;
Mod de acţiune: poate lua înfăţişarea unei persoane dragi, încheagă aparent o relaţie de prietenie după care pleacă lăsând în urmă un vid;
Alte informaţii: unii au crescut cu el şi li se pare prietenos de aceea îi caută în permanenţă compania, de cele mai multe ori însă după vizita acestuia pot fi găsiţi vorbind singuri sau privind în zare minute în şir fără să clipească.
Moduri de combatere: Se pare că există şi cazuri în care disperaţi ca să scape de el unii recurg la un vechi ritual complex, în care se implică şi autorităţile şi clerul şi la care participă nenumăraţi prieteni şi rude. Aceştia consumă diverse licori, practică dansuri tradiţionale tematice, îngână în cor incantaţii şi urări străbune (cum ar fi "casă de piatră", cu referire la un edifciu solid unde cu siguranţă amăgitorul nu va mai putea pătrunde) câte 2-3 zile la rând.
Sunt însă şi practici care se aplică în cazurile extreme însă pentru acestea este nevoie de concentrare puternică, voinţă de fier şi câteva nopţi lungi cu unul sau doi exorcişti profesionişti cum ar fi bătrânul Jack, aprigul J.B, priceputul Johnny, necruţătoarea Finlandia, vraciul Ouzo sau exoticul Camino.

P.S: Dacă îl întâlniţi pe Doru nu vă panicaţi. Zâmbiţi frumos, trageţi aer în piept, închideţi ochii, număraţi până la cinci şi speraţi că trece pe lângă voi.

P.S 1: Dacă insistă să faceţi cunoştinţă şi cedaţi..... ţine-ţi-l cât mai mult la voi ! Eu v-am avertizat ! A fost şi pe la mine câţiva ani şi acum încă mă întâlnesc cu Jack...preventiv !



17 feb. 2011

Hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca... Si clopoţeii...

Deşi am abordat de cateva ori si pe aici subiecte politice, am evitat sa ma refer prea mult la ceea ce fac eu in prezent sau la "meandrele concrete" al politicii din Vălenii de Munte. Asta mai ales pentru că mulţi dintre aleşii locali mi-au fost fie profesori, fie au reprezentat o figură ce a lasat o impresie bună asupra mea în adolescenţă fie în ultimă instanţă din respect pentru ghioceii pe care îi au pe frunte nu am vrut sa îi pun într-o lumină nefavorabilă.
De când însă s-a pripăşit prin zona noastră un tânăr Agamiţă Dandanche, cu aere de mare politican, pare-se că injuriile au înlocuit dialogul politic iar oamenii pe care îi credeam respectabil s-au transformat subit în trepanaţi care repetă într-una piesele lui Gagamiţă. Ba mai mult având impresia de fini intelectuali şi analişti se mai dau în stambă şi cu o foaie volantă în care îşi aştern minuţios abjecţiile, pledând în apărători ai interesului cetăţenilor şi buni cunăscători ai problemelor oraşului. Asta în condiţiile în care redactorul îşi face veacul oriunde în alte zone ale ţării numai aici nu, iar deputatul ne vizitează 2 ore pe săptămână.
De aceea spun BASTA !
De acum voi publica lunar rezultatele dezbaterilor şi votului din Consiliul Local Vălenii de Munte, voi menţiona cu nume, prenume şi apartenenţă politică pe toţi cei care în public se declară promotori ai intereselor vălenarilor, dar în momentele de decizie administrativă se opun oricărui proiect de dezvoltare, fără motiv şi fără a oferi o soluţie alternativă.
Şi noi (şi prin asta spun vădit NOI cei de la PSD Vălenii de Munte) ştim să jucăm şi pe terenul ăsta, diferenţa este că noi întotdeauna am venit în Consiliul Local cu propuneri viabile pe care le-am supus dezbaterii şi asupra cărora am făcut corecţiile necesare atunci când ceilalţi au avut o critică pertinentă şi constructivă.
Dacă cineva a mizat până acum pe lipsa de reactie a generaţiilor mai tinere, ei bine lucrurile s-au schimbat. Suntem domni cu domnii, şi atât. Aşa cum am mai spus, e momentul să dăm dovadă de mai mult curaj şi e momentul să spunem un NU hotărât ticăloşiilor şi incompetenţei portocalii, e momentul să demonstrăm că se poate face politică şi altfel chiar şi la Vălenii de Munte. Suntem destul de mulţi tineri în oraşul lui Iorga capabili să vedem că dreptul la o viaţă decentă ne-a fost pus în pericol de pupin-băsişti şi capabili să recţionăm pe toate căile pentru a nu renunţa la ceea ce s-a câştigat cu sângele altor tineri în 1989 . Şi ghiciţi ce, nu avem nimic de pierdut !
Acum să vă spun despre şedinţa Consiliului Local de ieri, când pentru a treia dată, consecutiv, primarul Oraşului Vălenii de Munte a venit în faţa consilierilor cu un proiect de hotărâre privind construcţia unei săli de sport la Şcoala de Arte şi Meserii Gh. Pănculescu şi un studiu de fezabilitate privind construcţia unei toalete publice subterane în centrul oraşului. (De menţionat că vechea sală a şcolii sus amintite stă să cadă pe elevi, accesul fiind interzis deja în incinta acesteia şi faptul că în centrul oraşului nu există nicio toaletă publică decentă).
Am fi zis că vor trece cu uşurinţă aceste două proiecte, de interes local. Pentru primul dintre ele fiind nevoie de o majoritate calificată (12 voturi din totalul de 17). Eh iată că domnii: Coman Vasile (cadru didactic, director adjunct la Col. Naţ. N. Iorga şi consilier PDL), Piscan Ion (consilier PDL), Berteanu Traian (consilier PDL), Miu Eugen (consilier PDL), Neagu Ştefan (consilier PDL) şi Stoian Dan (domn cu ochii albaştrii şi consilier PNDC) au spus NU, ca atare proiectul care oferea posibilitatea efecutării în condiţii de siguranţă a unor ore de educaţie fizică a fost respins !
Poate vă întrebaţi DE CE ? Şi noi ne-am întrebat însă singurul răspuns pe care l-am primit, pe lângă o inocentă ridicare din umeri, a fost un fel de "nu comentăm, negociaţi cu superiorii nostri politici", adică revenim la Gagamiţă Dandanache, având origini în comuna Ciorani, localnic al Mun. Ploieşti, navetist de Bucureşti, traseist politic şi mereu dornic să ne spună cum să ne administrăm noi treburile la Văleni, doar ca să vedem că poate ! Drăguţ nu ?