6 mai 2014

De vrei mamă să mă vezi, vin' la unitate...


Nu judec pe nimeni. Unii mor pe stadion sau pe langa el pentru echipă și culori. Alții agită un steag curcubeu si sunt gata să moară pentru drepturile lor. Ba sunt câțiva care se iau în piept cu jandarmii, pe proprietăți private, pentru ca șisturile să doarmă liniștite. Pe lângă ei se sting în bemveuri și porchane tinere mladițe pentru ca au pus etno-botul în club și vor să impresioneze o drăgușancă sau vreo cruduță. Suntem în stare să ne omorâm la semafor pentru că nu ne-a lăsat cineva să intram în față sau pentru un amărât de claxon  în intersecție. Pentru mulți averea, o casă mai mare, o vacanță în Dubai sau o carieră mai luminoasă  pot fi motive pentru care viața merită sacrificată.

De când mama Rusie s-a hotărât să-și aducă acasă copiii pierduți prin Ucraina au început să ne cuprindă grjile și pe noi. Nu că istoria noastră nu ne-ar pune în gardă în ceea ce privește dragostea poporului prieten rus. Așadar se vorbește pe tonuri mai înalte sau mai joase de război. Nimeni nu și-l dorește, dar dacă... Eh păi în cazul DACĂ, în mod clar ar trebui să fim și noi cât de cât pregătiți, organizați, determinați. Caz în care pe lângă NATO (care nu e Justice League ca să-și trimită imediat super-eroii la noi să ne scape de băieții răi) și pe lângă soldații nostri profesioniști va presupune mobilizarea cetățenilor.

Eii de aici începe deranjul. Cum s-a pus un pic problema ca pe lângă cântatul imnului în tribune și fluturatul steagului în balcon de 1 decembrie să îți dai dovada patriotismului răspunzând unui eventual apel la recrutare au început să dea în clocot deontologii clubberiști și iubitorii de revoluții cu telecomanda în mână.

Nu am făcut armata pentru că legea s-a schimbat până să termin eu facultatea. Nu pot să spun că îmi doream foarte mult să o fac - sunt un slabanog cu ochelari, probabil aș fi fost mascota unității și "ciuca bătăilor". Dar înțeleg că războiul, mai ales în cazul românilor, a însemnat să vină peste noi diverși vecini cu aliați de-ai lor și să ne țină cu capul în pâmânt, să ne scuipe, să ne umilească și să ne răpească tot ceea ce ne-a fost mai drag în viață.

Din asta deduc că nici astăzi dacă ar fi să se întâmple o conflagrație de acest gen nu ar fi diferit. Cu toată tehnica existentă, după ce dau cu bombardeaua, ipotetic, ar veni apoi niste băieți care ar face ei legea aici. În acest caz cine crede ca putem fugii cu toți la nemți sau că ar veni super-obama să ne salveze instant e un visător.

Și atunci ce facem: sclavi la stăpâni sau fugari ?  Fiecare pentru el? O sa ne scapam singuri pielea și postăm pe facebook din avion, tren sau mașină "travelling to Madrid"  în timp ce bunicii noștri vor face muncă silnică, tații nostri vor fi executați, mamele noastre vor fi violate în plină stradă iar nevestele și surorile noastre vor deveni accesorii pentru ofiterii "eliberatori"?   Dăm restart la "Call of duty"?

Nu înțeleg de ce ar avea cineva nevoie de o lege care să îl oblige să-și apere ceea ce are mai de preț în lume și anume casa și familia. Nu înțeleg de ce cineva s-ar ofensa pentru simplul fapt că un stat își ia câteva măsuri de precauție în cazul unui foarte puțin probabil DACĂ. Nu știu să țin o armă în mână însă știu că în cazul în care un Ivan, Fritz, Giovanni, Smith, Francois sau chiar Iștvan  ar încerca să îmi distrugă casa aș prefera să mor cu el de gât încercând să-l opresc decât să las în urma mea familia sau să privesc cum este mutilată.    



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu