Lică

Prometeu şi-a sacrificat ficaţii ca să îl coboare pe pământ. Zeus de ciudă ne-a trimis frumuseţile Pandorei...astăzi îl traducem chiar de la prima oră a dimineţii într-un duş revigorant, o ceaşcă de cafea impulsivă, ochiuri şi o seamă de observaţii scurte depre ger şi factura la gaze. Ne frig tălpile de nerăbdare să vină sfârşitul săptămânii, să umplem rezervorul şi să încingem ceva la munte, la club sau la mall. Banal, placid, normal, că doar toată lumea o face nu ?

Unii ar zice că nu chiar toţi o ardem aşa laissez faire, că e mai mult o impresie a noastră gen românul nu mănâncă dar se poartă.. eh ce ştiu ei..

Între timp..nu...nu în Vegas nici în Vaslui, ci chiar aici la noi...mistuit de o durere de dinţi, mă urcam în maşină simţind deja sfredeluşul salvator al dentistei. Ridicându-mi ochii ca să pot urma calea spre sfârşitul chinului meu, în capătul străzii am văzut imaginea din stânga. 

Copilul pălise în urcuş sub greutatea trunchiului şi o perfidă toropeală l-a ţintuit pe marginea drumului.De mic am văzut anual ritualul greierele şi furnica:  vara prundul îşi dezbracă lespezile pe plaja de nisip a Teleajenului, iar caii se opintesc în deal cu căruţe supraîncărcate cu materiale de construcţie pentru adăposturile stăpânilor. Toamna e rândul pădurii să ajute aceeaşi stăpâni pentru ca adăposturile să poată fi încălzite.Ce le scapă lor e purtat cu "cârca", toamna târziu sau poate chiar pe o iarnă mai blândă, ca acum, spre guri de sobe flămânde, ca stăpânii lor. .Banal, normal, modus vivendi.

Pârjolul durerii s-a stins instant şi gândurile s-au încins într-o horă ritmată. 

Poate că îl cheamă Lică. Şi Lică s-a trezit în zori să meargă la şcoală. O cană cu ceai, o felie de margarină cu magiun. Ghiozdanul, teneşii obosiţi, o cămaşă de la fracsu' ăl mare şi pulovărul de la văr'su plecat din toamnă în Spania la ai lui. În colţ îl aştepta Parepa, vecin, coleg de bancă chiar. Profii vorbesc prea mult, pauzele sunt prea scurte, ţigările prea scumpe şi deja e prânz. În stomac pârjol. Drumul spre casă e rapid, stie ce urmează. Cizmele lui taică-su le ia din magazie şi hanoracul cel gros e tot acolo. Se îndurase taică-su să i-l dea de când făcuse rana pe umărul drept de la sacii prea subţiri. Nu e de stat. Ultimele vreascuri s-au dus, zeama de cartofi nu se făcuse pe aragaz, nu mai era butelie de la Crăciun. Ziua e scurtă şi pe la 4 sigur vine, dacă o fi şi azi pişcat...La râu ajunge fără să-şi de seama, căci îi aprinse pasul gândul la pozele Denisei ce le văzuse pe telefonul lui Pandele. Le primise aseară pe facebook. Ce mişto ar fi fost sa aibă şi el telefon.  Ce de poze ar mai fi primit. Apa e rece, cizmele bocnă zgârie degetele deja ingheţate.Se duce chitit unde-şi lăsase semn aseară.Ahh...ăla grosu' era încă acolo. Pune hanoracul pe el, îl leagă bine. Sus şi înapoi.Până la fermă făcuse deja 5 opriri. Le număra avea cam 30 până acasă. Respira acum că urma nenorocita de urcare. Zăpuşeala asta o simţea mereu când se apropia de vârful pantei. Îl lua parcă de la genunchi. Las că acu' ajung în mal. La capăt îl propteşe de un gard, se-aşează pe un cămin de gaze. Cât o fi ceasu' , o fi venit. Ştia că trebuie să-l taie. Nu putea singur mai ales cu joagaru' ăl vechi ce-avea rupţi un sfert din dinţi.....

Focul durerii trecuse de tot. Eram amorţit pe dreapta, anestezicul făcuse minuni, îmi scosese nervul.