Mereu am crezut că trăiesc la marginea realităţii. De câteva luni însă am descoperit că trăiam la marginea imaginarului. Şi am simţit cum viermele disperării îmi roade viziunile, cum mucegaiul deznădejdii se urcă pe murii voinţei mele. Cu visele paralizate de frica eşecului m-am blocat în cotidian.
Aş vrea să spun că nu ştiu unde am greşit, dar tocmai pentru că ştiu atât de bine - unde, când şi de ce am greşit - mă frământ. Mă plâng într-una, trântesc şi bufnesc însă nu fac nimic folositor. Adevărul e că nu ştiu nici ce, nici de ce să mai fac ceva.
Mi-am sădit motivaţia la marginea unui râu de speranţe şi am vrut să crească un brad falnic acolo unde numai trestii şi sălcii cresc (ce nebunie nu?). Totuşi un copăcel al realizărilor închipuite a rodit plăpând, dar l-am forţat să crească hrănindu-l cu deşertăciuni. Fapt pentru care în scurt timp a fost covârşit de vâscul haotic al prea multor idealuri, dovedindu-mi că oricât de bună ar fi sămânţa sădită, e nevoie de timp, de mult timp ca să-ţi poţi odihni orgoliul la umbra realizărilor.
Mă simt acum ca un pustnic în deşertul neîmplinirilor. Îmi lipseşte lumina ca să mai pot vedea calea, mă tângiu şi strig neputincios: "Cred Doamne! Ajută necredinţei mele!"
Aş vrea să spun că nu ştiu unde am greşit, dar tocmai pentru că ştiu atât de bine - unde, când şi de ce am greşit - mă frământ. Mă plâng într-una, trântesc şi bufnesc însă nu fac nimic folositor. Adevărul e că nu ştiu nici ce, nici de ce să mai fac ceva.
Mi-am sădit motivaţia la marginea unui râu de speranţe şi am vrut să crească un brad falnic acolo unde numai trestii şi sălcii cresc (ce nebunie nu?). Totuşi un copăcel al realizărilor închipuite a rodit plăpând, dar l-am forţat să crească hrănindu-l cu deşertăciuni. Fapt pentru care în scurt timp a fost covârşit de vâscul haotic al prea multor idealuri, dovedindu-mi că oricât de bună ar fi sămânţa sădită, e nevoie de timp, de mult timp ca să-ţi poţi odihni orgoliul la umbra realizărilor.
Mă simt acum ca un pustnic în deşertul neîmplinirilor. Îmi lipseşte lumina ca să mai pot vedea calea, mă tângiu şi strig neputincios: "Cred Doamne! Ajută necredinţei mele!"
life sucks
RăspundețiȘtergere